</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Reducerea activitatii IMM-urilor pe durata starii de urgenta. Ce trebuie sa stii

by Mihaela Colesnic , 11 mai 2020 COVID-19
Reducerea activitatii IMM-urilor pe durata starii de urgenta. Ce trebuie sa stii

Pandemia de coronavirus si reglementarile legii care a impus stare de urgenta au pus guvernul in situatia de a alege intre sanatatea publica si economie. Protejarea sanatatii si prevenirea unui colaps al sistemelor nationale de sanatate a sacrificat economia, pentru ca s-a ales intreruperea activitatii in toate sectoarele neesentiale. Implicit, va fi in continuare necesara sustinerea financiara prin intermediul unor mecanisme economice de la bugetul de stat pentru firmele care sunt in dificultate, in conditiile in care cele mai multe dintre schemele de suport acordate de stat sunt aplicabile doar in perioada starii de urgenta.

Masuri exceptionale pentru o situatie speciala

Situatia de urgenta, provocata de pandemia de COVID-19, a impus limitarea unor drepturi si a obligat firmele care aveau activitati neesentiale si care implicau contact cu publicul sa-si suspende activitatea. Prevederile au fost impuse prin Decretul 195/2020 care a instituit starea de urgenta si care a restrans o serie de drepturi fundamentale, printre care si libertarea economica. In completare, a fost emisa Ordonanta de Urgenta 29 din martie 2020, care a creat cadrul legislativ pentru sustinerea Intreprinderilor Mici si Mijlocii in conditiile in care activitatea multora dintre ele a fost suspendata.

Prevederile respectivei ordonante de urgenta ofera cadrul legislativ care compenseaza conditiile impuse de limitarea drepturilor economice, statul acordand suport si inlesniri firmelor aflate in imposibilitatea de a-si continua activitatea, in contextul restrictiilor impuse de masurile de prevenire a epidemiei de coronavirus. Banii vin de la buget si de la Uniunea Europeana.

Cel mai important program de sustinere a IMM-urilor

La OUG 29/2020 s-a adaugat OUG 42/2020, care a produs o serie de modificari si completari la Programul de sustinere al intreprinderilor mici si mijlocii din anul 2017, pe care le-a adaptat la noile conditii economice. OUG 42 a aprobat si schema ajutorului de stat pentru IMM-urile afectate in contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.

In Romania functioneaza aproximativ 15.000 de IMM bancabile (respectiv Intreprinderi Mici si Mijlocii, care raspund exigentelor impuse de institutiile financiare), dintr-un total de circa 400.000 de IMM. Programul prevazut de Guvern pentru sustinerea acestora a luat in calcul fonduri pentru aproximativ 40.000 de Intreprinderi Mici si Mijlocii, in valoare totala de 3,1 miliarde de euro.

Este important de mentionat faptul ca limitarea drepturilor economice din pricina pandemiei COVID-19 a redus activitatea IMM-urilor cu 40%, la nivel national.

Ordonanta 42/2020 urmareste stimularea activitatii bancare prin garantii de stat pentru creditele acordate de banci IMM-urilor, precum si subventii pentru cheltuielile purtatoare de dobanzi pana la finele anului 2020, cu scopul de a combate prudenta exagerata a bancilor comerciale si de a atenua incertitudinile economice generate de pandemie.

Cel mai important program de sustinere a intreprinderilor mici si mijlocii - IMM INVEST ROMANIA, ofera IMM-urilor (companii medii, mici si microcompanii) posibilitatea de a accesa de la banci finantari de pana la 10 milioane lei (din care maxim cinci milioane lei pentru capital de lucru si maxim 10 milioane lei pentru investitii) cu un procent de garantare din partea statului de 80%. In program sunt inscrise 22 de banci.

Companiile mici și, respectiv, microcompaniile vor putea accesa, separat, doar linii de credit (nu si credite de investitii) de pana la un milion lei (companiile mici) si respectiv 0,5 milioane lei (microcompaniile) cu o garantare din partea statului de 90%. In toate cazurile, dobanzile si comisioanele de risc vor fi garantate 100% de stat.

In replica, sunt impuse IMM-urilor o serie de conditii care sunt orientate in mod special in sensul protejarii angajatilor. Companiile beneficiare vor trebui sa depuna o declaratie scrisa prin care isi asuma ca, pana la 31 decembrie 2020, nu vor disponibiliza personalul pe care il aveau la data publicarii OUG 42, respectiv 4 aprilie 2020. Se cere companiilor de tip IMM sa nu fi avut restante in ultimele sase luni, sa nu aiba incidente majore cu bilete la ordin, sa nu aiba interdictie de a emite CEC-uri si sa nu fie in insolventa.

Ce presupune reducerea activitatii IMM-urilor

Mai mult de jumatate din IMM-uri si-au redus sau suspendat activitatea ca urmare a declararii starii de urgenta. Motivele sunt legate de reducerea clientilor (industria Horeca), imposibilitatea continuarii activitatii ca urmare a domeniului de lucru sau pentru ca nu se putea apela la varianta muncii la domiciliu. In consecinta, s-a apelat la zile de concediu fara plata, zilele libere pentru supravegherea copiilor, somaj tehnic, reducerea saptamanii de lucru.

Ce implica fiecare din acestea si care sunt conditiile de aplicare:

  • Concediul fara plata - este un drept exclusiv al angajatului pe care angajatorul are, insa, dreptul de a-l refuza. In niciun caz nu este permis, indiferent de context, ca angajatorul sa-si oblige angajatii sa intre in concediu fara plata ca urmare a reducerii sau suspendarii activitatii. In contextul problemelor economice produse de pandemie, prevederile legale impun angajatorului sa aleaga obligatoriu solutia somajului tehnic;
  • Zilele libere pentru supravegherea copiilor - parintii pot primi zilele libere platite pentru supravegherea copilului in perioada in care scolile si alte institutii de ocrotire si invatamant sunt inchise. Legea 19/2020 cu modificarile aduse de OUG 29/2020 stabileste ca zilele libere platite se pot acorda doar parintilor ai caror copii au varsta de pana la 12 ani, iar in aceste zile, parintii vor primi o indemnizatie reprezentand 75% din salariul dintr-o zi lucratoare, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut. Potrivit legii, de aceste zile libere va putea beneficia, la cerere, doar un parinte sau tutorele legal al copilului, indiferent daca este angajat la stat sau in sectorul privat. Nu beneficiaza de acest drept parintii care lucreaza in regim de telemunca, cei care sunt in concediu de crestere a copilului, concediu de odihna sau fara plata ori unde celalalt parinte nu are venituri sau este in somaj tehnic. Banii sunt platiti de angajator, dar apoi sunt recuperati de la stat. Zilele libere platite se acorda si pe perioada vacantelor scolare, dar numai in conditiile in care este activa starea de urgenta;
  • Somaj tehnic - in conditii normale, somajul tehnic este o indemnizatie suportata de angajator. Prevederile din Codul Muncii au fost, insa, modificate pentru perioada starii de urgenta si sunt valabile doar atata vreme cat este impusa starea de urgenta. OUG 30/2020, modificata prin OUG 32/2020, a stabilit ca statul acopera din bani publici indemnizatia de somaj tehnic pentru salariati. Toti angajatorii afectati, direct sau indirect, primesc bani de la stat pentru plata indemnizatiilor de somaj tehnic, iar angajatorii vor acorda indemnizatiile direct din banii ceruti si primiti de la stat lunar. Indemnizatia de somaj tehnic este de 75% din salariul de baza, insa statul acopera cel mult 75% din castigul salarial mediu brut. In cazurile in care suma de la stat nu acopera 75% din salariul de baza, firmele pot acoperi diferenta (daca vor si daca au bani). Este important de notat ca, pe perioada somajului tehnic, angajatorul nu poate solicita angajatii la munca sub nicio forma;
  • Reducerea saptamanii de lucru - este o solutie acceptata pentru ca angajatorul sa faca economii, astfel ca se poate trece de la saptamana de lucru de cinci zile la cea de patru sau de la un program de lucru de opt ore la unul de patru, cu efectuarea notificarilor necesare in contractele de munca, in conditiile in care taxele pe munca se fac proportional cu numarul de ore, respectiv de zile lucrate de angajat. Este singura prevedere care se poate aplica si dupa incetarea starii de urgenta.

Prevederi speciale si masuri de stimulare a activitatii

Situatia de blocaj economic care a afectat serios Intreprinderile Mici si Mijlocii, in urma restrictiilor de circulatie si a celor economice impuse ca masura pentru limitarea extinderii infectiei cu COVID-19, a obligat statul sa preia o parte din cheltuielile IMM-urilor in sarcina bugetului de stat. Ideea de baza a fost aceea de a limita pe cat posibil desfacerea contractelor de munca prin variante care sa-i sustina pe angajatori (somajul tehnic, renegocierea contractelor de munca, zile libere platite de stat).

Solutia somajului tehnic pare, cel putin pana la finele lunii aprilie, sa fi salvat circa 650.000 de locuri de munca. Conform datelor oficiale ale Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, 600.000 de angajati si 50.000 de persoane cu contracte de tip PFA sau drepturi de autor au beneficiat de somaj tehnic. Ministrul Muncii afirma, insa, ca numarul total al celor care sunt in somaj tehnice este de circa un milion, o parte din angajatori, platind din fonduri proprii sumele cuvenite angajatilor.

Din pacate, aproape circa 1.040.000 de contracte de munca au fost inchise, acesta fiind, pentru moment, si numarul locurilor de munca pierdute. S-a avut in vedere si o varianta de somaj tehnic si pentru bugetarii din domeniile neesentiale, dar initativa s-a dovedit a fi imposibil de aplicat, motiv pentru care a fost abandonata.

Certificatul pentru situatii de urgenta se poate elibera doar pe perioada starii de urgenta si are ca scop amanarea de la plata chiriilor (in cazul in care imobilul este folosit ca sediu social sau punct de lucru) si a altor obligatii catre terti, inclusiv a utilitatilor. Instrumentul este eliberat gratuit de Ministerul Economiei, in baza unor documente si a declaratiei administratorului de firma. O firma poate primi un singur astfel de certificat. Exista doua tipuri de certificate, in functie de gradul de afectare al afacerilor si incasarilor. Certificatul pentru situatii de urgenta se adreseaza cu precadere IMM-urilor a caror activitate a fost complet suspendata prin dispozitiile decretului care a instituit starea de urgenta. Au fost luate in calcul, in primul rand, unitatile de alimentatie publica, institutiile de cultura (teatre, muzee), operatorii economici carora le este interzisa activitatea si asociatiile sportive.

Interventia statului in sustinerea activitatilor IMM-urilor care au avut de suferit in urma crizei sanitare nu era doar necesara, ci si obligatorie. Neajunsul major este ca multe dintre aceste masuri sunt valabile doar in perioada starii de urgenta. Problemele economice grave pe care le au IMM-urile nu vor inceta, insa, in momentul in care se va suspenda masura restrictiva.

Sursa foto: pixabay.com/pexel.com

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide