</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Proiect de OUG privind modificari aduse impozitului pe veniturile microintreprinderilor si altor sectiuni din Codul fiscal

Proiect de OUG privind modificari aduse impozitului pe veniturile microintreprinderilor si altor sectiuni din Codul fiscal

Pe 27 martie 2018 a fost publicat un proiect de OUG prin care li se permite, in anumite conditii, contribuabililor sa treaca de la regimul de impozitare pe veniturile microintreprinderilor la impozit pe profit. Conditiile sunt, conform proiectului, sa aiba un capital social subscris de minim 45.000 lei si minim 2 salariati.

Update: Pe data de 30 martie a fost publicata si forma finala a OUG 25/2018 in Monitorul Oficial nr. 291/30 martie 2018.

Proiectul de OUG poate fi regasit aici.

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/resurse/transparenta/proiect_oug_27032018.docx

Reamintim ca prin OUG 79/2017 au fost modificate conditiile de incadrare a persoanelor juridice romane in categoria microintreprinderilor, astfel:

  • s-a majorat plafonul de incadrare la impozitul pe veniturile microintrepinderilor, respectiv a nivelului veniturilor realizate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, de la 500.000 euro la 1.000.000 euro;
  • s-a eliminat conditia privind realizarea veniturilor din consultanta si management maxim in proportie de 20% din veniturile totale;
  • s-au eliminat activitatile pentru care contribuabilii nu aplicau acest sistem de impunere (activitati in domeniul bancar, al asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital, al jocurilor de noroc, activitati de explorare, dezvoltare, exploatare a zacamintelor petroliere si gazelor naturale).

De asemenea, se eliminase posibilitatea de a opta pentru aplicarea prevederilor Titlului II -Impozitul pe profit din Codul fiscal, in cazul in care s-a subscris un capital social de cel putin 45.000 lei.

Astfel, de la 1 ianuarie 2018, trebuiau sa verifice incadrarea in plafonul de 1.000.000 euro, pe baza veniturilor inregistrate in anul 2017, inclusiv:

  • societatile care plateau impozit pe profit ca urmare a faptului ca aveau capital social mai mare de 45.000 lei
  • societatile care nu aplicau acest sistem de impunere pentru ca desfasurau activitati in domeniul bancar, al asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital, al jocurilor de noroc, activitati de explorare, dezvoltare, exploatare a zacamintelor petroliere si gazelor naturale.

In cazul in care se situau sub plafon (si indeplineau si celelalte doua conditii de la art. 47, alin. 1 din Codul Fiscal, respectiv nu erau cu capital de stat si nu se aflau in dizolvare/lichidare), aceste societati trebuiau sa notifice ANAF-ul pana pe 31 martie 2018 cu privire la trecerea la regimul de impozitare pe veniturile microintreprinderilor.

Conform proiectului de OUG in discutie, se reintroduce posibilitatea ca regimul de impozitare pe veniturile microintreprinderilor  sa devina optional in anumite conditii. 

Astfel, chiar daca indeplinesc conditiile de incadrare la microintreprinderi, prin exceptie, microintreprinderile care au subscris un capital social de cel putin 45.000 lei si au cel putin 2 salariati, pot opta, o singura data, sa aplice prevederile titlului II privind impozitul pe profit incepand cu trimestrul in care aceste conditii sunt indeplinite cumulativ, optiunea fiind definitiva. 

In cazul in care aceste conditii nu sunt respectate, persoana juridica trece inapoi la regimul de impozitare pe veniturile microintreprinderilor incepand cu anul fiscal urmator celui in care capitalul social este redus sub valoarea de 45.000 lei si/sau numarul salariatilor scade sub 2.

In cazul in care, in perioada in care persoana juridica aplica prevederile titlului II privind impozitul pe profit, numarul de salariati variaza in cursul anului, in sensul scaderii sub 2, conditia trebuie reindeplinita in termen de 60 de zile.

Iesirea din sistemul de impunere pe veniturile microintreprinderilor ca urmare a optiunii trebuie comunicata organelor fiscale competente. 

Calculul si plata impozitului pe profit de catre microintreprinderile care opteaza sa aplice prevederile titlului II se efectueaza luand in considerare veniturile si cheltuielile realizate incepand cu trimestrul respectiv.

Deci practic de aici s-ar intelege ca daca forma finala a acestei OUG este publicata in Monitorul Oficial pana la sfarsitul saptamanii, iar microintreprinderile care indeplinesc conditiile opteaza sa treaca la impozit pe profit si depun o notificare si declaratia 010 de mentiuni la ANAF pana pe 31 martie (sau chiar pana pe 2 aprilie, 31 martie fiind sambata, zi nelucratoare), atunci vor aplica regimul de impozit pe profit incepand chiar cu trimestrul I 2018.

De asemenea, in proiectul de OUG se precizeaza ca microintreprinderile care efectueaza sponsorizari pentru sustinerea entitatilor nonprofit si a unitatilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditati cu cel putin un serviciu social licentiat, potrivit legii, pot deduce sumele aferente din impozitul pe veniturile microintreprinderilor pana la nivelul valorii reprezentand 20% din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat pentru trimestrul in care au inregistrat cheltuielile respective.

Iar sumele care nu au fost scazute pot fi reportate in trimestrele urmatoare pe o perioada de 28 de trimestre consecutive. 

Microintreprinderile care efectueaza sponsorizari vor avea obligatia de a depune o declaratie informativa privind beneficiarii sponsorizarilor, aferenta anului in care au inregistrat cheltuielile respective, pana la data de 25 ianuarie inclusiv a anului urmator, sau pana la data de 25 a lunii urmatoare ultimului trimestru in care datoreaza impozit pe veniturile microintreprinderilor, in cazul unei schimbari de regim.

 

Autor: Ina Tornea, ADIT

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide