</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Ordinul privind Declaratia Unica a fost publicat

by Maria Ciudin , 23 ian 2020 PFA / Venituri din alte surse / Venituri independente
Ordinul privind Declaratia Unica a fost publicat

In Monitorul Oficial nr. 47 a fost publicat Ordinul nr. 139/2020 al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a Declaratiei Unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice.

Formularul se utilizeaza de persoanele fizice pentru declararea impozitului pe veniturile realizate si a contributiilor sociale datorate incepand cu anul 2019, precum si pentru declararea impozitului pe veniturile estimate si a contributiilor sociale datorate incepand cu anul 2020.

Ordinul nr. 139/2020 aduce urmatoarele modificari Declaratiei Unice:

  • introducerea indicatorilor „Castig” si „Venit impozabil” pentru contribuabilii care au realizat castiguri din transferul de moneda virtuala sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanta, intrucat din acest an a fost introdusa obligatia expresa de a declara aceste venituri
  • eliminarea sectiunii privind impozitul pe veniturile din jocuri de noroc ca urmare a participarii la jocuri de noroc la distanta si festivaluri de poker, realizate in perioada 1 ianuarie - 22 martie 2018. Acest lucru s-a impus ca urmare a faptul ca incepand cu data de 23 martie 2018 veniturile din jocuri de noroc se impun numai prin retinere la sursa, fiind eliminata obligatia declararii acestora in Declaratia Unica
  • actualizarea sectiunii privind destinatia unei sume din impozitul datorat pe venitul net/castigul net anual impozabil (3,5%), pentru sustinerea entitatilor nonprofit/unitatilor de cult sau pentru acordarea de burse private
  • introducerea unei rubrici privitoare la veniturile realizate din strainatate, scutite de impozit in Romania in baza unui acord international la care Romania este parte
  • eliminarea sectiunii “Date informative privind efectuarea platilor”.

Totodata, au fost actualizate in mod corespunzator si instructiunile de completare a Declaratiei Unice, prevazute in Anexa nr. 3.

Reamintim ca termenul de depunere a Declaratiei Unice este 15 martie 2020, atat pentru stabilirea si declararea impozitului pe venitul estimat si a contributiilor sociale datorate in anul 2020, cat si pentru definitivarea impozitului anual pe venit si a contributiilor sociale datorate in anul 2019. De asemenea, Declaratia se depune in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului/incheierii contractului intre parti, in cazul contribuabililor care incep o activitate in cursul anului fiscal sau a celor care obtin venituri din cedarea folosintei bunurilor din patrimoniul personal, altele decat veniturile din arendare pentru care impunerea este finala si care nu au avut, pana la acea data, obligatia depunerii Declaratiei Unice.

Depunerea Declaratiei Unice se va putea realiza dupa ce Agentia Nationala de Administrare Fiscala actualizeaza formularul pe site-ul propriu, in sectiunea destinata declaratiilor electronice.

Sursa Foto: pixabay.com

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide