</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Tichetul de masa va avea o valoare de maxim 30 de lei de la 01 iulie 2022

by Cristina Tanase , 23 iun 2022 Beneficii
Tichetul de masa va avea o valoare de maxim 30 de lei de la 01 iulie 2022

În data de 22 iunie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.613, Legea nr. 187/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

Începând cu data de 01 iulie 2022, angajatorii vor putea acorda salariaților tichete de masă în valoare de maxim 30 de lei. Aceasta este valoarea maximă, însă se pot acorda tichete și cu o valoarea inferioară acestui plafon de 30 de lei.

Valoarea maximă de 30 de lei va fi valabilă atât în semestrul al doilea din 2022, cât și în primele două luni ale primului semestru din 2023( februarie și martie).

În prezent, valoarea maximă a unui tichet de masă este de 20,17 lei, valoare stabilită prin Ordinul comun al Ministerului Finanțelor și al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr. 366/209/2022.

Legea nr.187/2022, mai vizează și o altă modificare legat de voucherele de vacanță, care vor putea fi utilizate și pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele școlare, naționale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului. Procedura privind plata taberelor se va stabili prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului finanțelor.

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide