</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Reminder fiscal: Maine este termenul limita de depunere a Declaratiilor 205 si 207

by Maria Ciudin , 30 ian 2020 Venituri din alte surse
Reminder fiscal: Maine este termenul limita de depunere a Declaratiilor 205 si 207

Agentia Nationala de Administrare Fiscala publica pe site-ul propriu calendarul lunar al obligatiilor fiscale. Astfel, maine, 31 ianuarie 2020, este termenul-limita de depunere a Declaratiilor fiscale 205 si 207.

Declaratia fiscala 205 este o declaratie informativa privind impozitul retinut la sursa, veniturile din jocuri de noroc si castigurile/pierderile din investitii, pe beneficiari de venit. Declaratia se completeaza si se depune de catre platitorii de venituri care au obligatia calcularii, retinerii si virarii impozitului pe veniturile cu regim de retinere la sursa a impozitului, pentru venituri din:

  • dividende
  • dobanzi
  • lichidarea unei persoane juridice
  • pensii
  • premii
  • jocuri de noroc
  • alte surse.

Declaratia se depune si de intermediarii/societatile de administrare a investitiilor/societatile de investitii autoadministrate pentru castigurile/pierderile din transferul titlurilor de valoare si orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si din transferul aurului financiar, definit potrivit legii, cu exceptia veniturilor neimpozabile.

Aceasta obligatie le revine si organizatorilor/platitorilor de venituri din jocuri de noroc sau intermediarilor/societatilor de administrare a investitiilor/societatilor de investitii autoadministrata, pentru urmatoarele tipuri de venituri pentru care nu au obligatia calcularii, retinerii si virarii impozitului pe venit, potrivit titlului IV din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare:

  1. castiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, si orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si din transferul aurului financiar, definit potrivit legii;
  2. venituri din jocuri de noroc la distanta si festivaluri de poker.

Declaratia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin utilizarea serviciului de depunere declaratii on-line, existent pe portalul e-guvernare.ro.

Declaratia fiscala 207 este o declaratie informativa privind impozitul retinut la sursa/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenti. Se completeaza si se depune de catre platitorii de venit prevazuti la art. 224, alin. (1) din Codul fiscal, respectiv persoana desemnata din cadrul asocierii/entitatii transparente fiscal prevazuta la art. 224, alin. (2) din Codul fiscal, care au obligatia calcularii, retinerii si platii impozitului pe veniturile cu regim de retinere la sursa a impozitului conform titlului VI din Codul fiscal (impozitul pe veniturile obtinute in Romania de nerezidenti si impozitul pe reprezentantele firmelor straine infiintate in Romania) sau conventiilor de evitare a dublei impuneri incheiate de Romania cu alte state. Declaratia se completeaza si se depune si pentru veniturile scutite de impozit potrivit titlului VI din Codul fiscal sau conventiilor de evitare a dublei impuneri incheiate de Romania cu alte state.

Declaratia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin utilizarea serviciului de depunere declaratii on-line, existent pe portalul e-guvernare.ro.

Sursa foto: pixabay.com

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide