</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

"Revolutia fiscala" – intrebari, raspunsuri, clarificari – ce se intampla la 1 ianuarie 2018?

"Revolutia fiscala" – intrebari, raspunsuri, clarificari – ce se intampla la 1 ianuarie 2018?

Se apropie momentul in care multitudinea de modificari legislative adoptate prin ordonanta de guvern 79/2017 vor intra in vigoare.

Incepand cu 1 ianuarie 2018, contributiile de asigurari sociale se vor transfera la angajator, cota de impozit se va reduce de la 16% la 10%, angajatorii vor datora in acest caz doar contributia asiguratorie pentru munca aplicata la 2.25% din fondul de salarii. Insa desi mai sunt doar doua saptamani pana toate schimbarile se vor aplica, raman inca multe semne de intrebare.

Modificarile vor ramane valabile pe termen lung?

Multi angajatori pun la indoiala sustenabilitatea pe termen lung a acestui sistem de asigurari sociale, motiv pentru care devine destul de delicata decizia ajustarii salariului de baza din contract pentru a se asigura salariul net negociat. Intrebarea este: ce se va intampla daca, la un moment dat, guvernantii vor schimba sistemul si contributiile sociale vor reveni in sarcina angajatorului din nou? Vor mai fi de acord salariatii sa semneze acte aditionale de miscsorare a salariului? Neincrederea in stabilitatea legislativa va determina probabil angajatorii sa compenseze diferenta pana la salariul negociat prin acordarea unor prime brute.

Ce se intampla cu angajatorii din IT?

Urmare a acestui transfer, angajatorii care au salariati cu scutire de impozit au provocarea de a avea costuri mai mari cu 7% fata de costul din 2017. Aici este discutabil care ar fi o abordare corecta. In mod normal, netul pe care il primeste un salariat cu scutire de impozit reflecta beneficiul scutirii, care in anul 2017 este de 16%, iar in 2018 devine 10%. Intrebarea este daca se pastreaza netul, sau se pastreaza netul considerand reducerea beneficiului, desi este o situatie delicata in care angajatorul ar decide ajustarea brutului cu micsorarea netului, astfel incat acesta sa reflecte micsorarea beneficiului. Acesta din urma abordare insa nu ar genera costuri in plus angajatorului.

Se mai plateste fondul de handicap?

Pentru ca s-a tot vehiculat, urmare a publicarii OUG 79/2017, ca angajatorii vor datora doar contributia asiguratorie pentru munca, nu este de pierdut din vedere ca varsamintele la bugetul de stat pentru persoane cu dizabilitati, se vor datora in continuare, in cazul in care angajatorul are mai mult de 50 salariati si nu angajeaza persoane cu handicap in proportie de cel putin 4% din numarul total de salariati, deoarece obligatia este prevazuta la articolul 78 din Legea 448/2006, care este inca in vigoare. Suma datorata, care se calculeaza in functie de salariul minim garantat in plata, va creste corespunzator, cunoscand fiind ca salariul minim va creste de la 1450 la 1900 lei.

Contributia asiguratorie se va redistribui intre fondul pentru garantarea creantelor salariale, bugetul asigurarilor pentru somaj, fondul pentru accidente de munca si fondul national unic de asigurari sociale de sanatate. 20% din sumacontributia asigutarorie pentru munca se va directiona catre bugetul de stat intr-un cont distinct, fara insa a se detalia destinatia acestei sume.

Cum vor impacta modificarile netul celor care incepand cu luna ianuarie beneficiaza de indemnizatii de concediu medical?

Baza de calcul a indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate este suma veniturilor brute din ultimele 6 luni, plafonate la 12 salarii minime din 2017.

Asupra indemnizatiei pentru boala obisnuita se datoreaza contributia de asigurari sociale, prin aplicarea cotei de 25% asupra bazei reprezentand 35% din castigul salarial mediu brut, care va creste de la 3131 lei la 4162 lei si impozit, care scade de la 16% la 10%. Considerand situatia in care o persoana cu venit brut de 5000 lei pe luna in anul 2017, indemnizatia neta acordata pentru o luna intreaga de incapacitate ar fi in 2017 in valoare de 4100 lei, in anul 2018 va fi de 4170 lei, in usoara crestere. Considerand un venit care depaseste plafonul de 12 salarii minime, spre exemplu 25.000 lei, indemnizatia in 2017 ar fi de 14520 lei, iar in 2018 indemnizatia va fi de 15330 lei, prin urmare tot in crestere.

Ramane intrebarea daca baza de calcul a indemnizatiilor ramane in continuare plafonata la 12 salarii minime, deoarece anterior, regula era corelata cu faptul ca si baza contributiei la FNUASS era plafonata la 12 salarii minime inmultita cu numarul de asigurati.

Acestea sunt doar o parte din aspectele care nu au fost clarificate, corelate sau aliniate cu noile prevederi. Pana la finalul anului urmeaza a fi publicate si hotararea de guvern si legea bugetului asigurarilor sociale pentru 2018, care stabilesc nivelul salariului minim garantat in plata si a castigului salarial minim brut.

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide