</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Noul formular al D112 cuprinde modificarile din noiembrie 2023 privind taxarea IT

Noul formular al D112 cuprinde modificarile din noiembrie 2023 privind taxarea IT

În data de 11 decembrie 2023, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1112, Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594. — Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”

Începând cu veniturile lunii noiembrie 2023, angajatorii vor depune noul formular 112 introdus prin Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594. cu privire la obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurat.

Noul formular a apărut ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr.296/2023 cu privire la taxarea în domeniile IT, construcții și agricultură. Totodată, începând cu anul 2024 noul formular va putea fi folosit și pentru introducerea informațiilor privind baza de calcul și contribuția de asigurări sociale pentru veniturile realizate de persoane fizice care desfășoară activități casnice, în conformitate cu Legea nr.111/2022.

Modificările formularului, sunt următoarele conform referatului de aprobare a proiectului de ordin:

  1. Modificarea Nomenclatorului „Creanțe fiscale”, prin:

- introducerea la poz.2.3 a contribuției de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care se încadrează în condițiile prevăzute la art.60 pct.2 din Codul fiscal;

- eliminarea poz.6.2 și 6.3 ca urmare a abrogării dispozițiilor privind contribuția asiguratorie pentru muncă datorată de către persoanele fizice sau juridice care au calitatea de angajatori și care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct.5, respectiv art. 60 pct.7 din Codul fiscal;

- eliminarea poz.21 „Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice, pensionari, care realizează veniturii din pensii, pentru partea de venituri care depășește suma lunară de 4000 lei” în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr.650/2022;

- introducerea la poz.23 și 24 a impozitului pe venit, respectiv a contribuției de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din desfășurarea activităților casnice;

  1. Modificarea Nomenclatorului „Tip asigurat pentru alte entități asimilate angajatorului”, prin introducerea la poz.36 a tipului de asigurat „Persoane fizice care realizează venituri din desfășurarea activităților casnice”.
  2. Modificarea Nomenclatorului „Tip asigurat” prin:

- introducerea la poz.1.3 a tipului de asigurat „Salariat care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator care se încadrează în condițiile prevăzute la art.60 pct.2 din Codul fiscal”;

- eliminarea poz.1.11, 1.11.1, 1.12, ca urmare a încetării aplicabilității prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.36/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a salariaţilor în contextul conflictului armat din Ucraina, precum şi ca urmare a sancţiunilor internaţionale aplicate Federaţiei Ruse şi Belarusului;

  1. Modificarea/completarea „Anexei asigurat”, prin:

- introducerea unei căsuțe care se bifează în situația în care asiguratul este salariat, cetăţean străin sau apatrid aflat în situaţii deosebite, provenit din zona conflictului armat din Ucraina;

- introducerea la secțiunile A.1 și B.4.1, a două rânduri referitoare la numărul de zile lucrate în România, respectiv în afara României;

- introducerea la secțiunile C și E.3 a unor informații privind baza de calcul și contribuția de asigurări sociale aferentă veniturilor realizate de persoanele fizice care desfășoară activități casnice potrivit Legii nr.111/2022, precum și privind contravaloarea tichetelor de activităţi casnice acordate angajaților, potrivit legii;

- restructurarea secțiunii E.3. prin declararea distinctă a veniturilor neimpozabile prevăzute la art.76 alin.(4) din Codul fiscal, respectiv a veniturilor care sunt neimpozabile în limita plafonului lunar prevăzut la art.76 alin.(4^1) din Codul fiscal;

  1. Modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare a formularului 112.

Prevederile ordinului comun se aplică începând cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023, cu termen de declarare a obligațiilor până la data de 21 decembrie 2023.

Noua versiune electronică a Declarației 112 poate fi descărcată de aici.

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide