</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Versiunea electronica a Declaratiei 112 a fost actualizata

by Maria Ciudin , 06 nov 2019 Venituri salariale
Versiunea electronica a Declaratiei 112 a fost actualizata

Agentia Nationala de Administrare Fiscala a publicat pe site-ul propriu noua versiune electronica a Declaratiei 112. Actualizarea Declaratiei fiscale 112 vine in contextul in care, la inceputul lunii octombrie, a fost publicat in Monitorul Oficial Ordinul nr. 3068/2019 menit sa introduca modificarile aduse prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 43/2019 pentru acordarea facilitatilor fiscale in sectorul constructiilor. Declaratia 112 trebuie depusa de toti angajatorii pentru declararea taxelor salariale lunare.

Angajatorii trebuie sa foloseasca noua versiune electronica a Declaratiei 112 incepand cu obligatiile declarative aferente lunii iulie 2019. In plus, documentul trebuie folosit si pentru depunerea declaratiilor rectificative aferente lunilor iulie, august si septembrie, insa doar in situatia in care angajatorii au depus declaratia in versiunea anterioara.

Astfel, Declaratia fiscala 112 a fost ajustata conform modificarilor din legislatia fiscala referitoare la acordarea facilitatilor fiscale din sectorul constructiilor. Amintim ca facilitatile fiscale aplicabile in sectorul constructiilor constau in:

  • reducerea cotei contributiei de asigurari sociale (pensii) de la 25% la 21,25%
  • eliminarea obligatiei platii contributiei de asigurari sociale de sanatate in cota de 10% (cu pastrarea calitatii de asigurat in sistemul public de sanatate)
  • scutirea de la plata impozitului de 10%

Totodata, facilitatile fiscale se aplica daca angajatorul desfasoara activitate in sectorul constructiilor in baza Codurilor CAEN enumerate la art. 60, pct. 5 din Codul Fiscal, cifra de afaceri rezultata in urma activitatii desfasurate sa fie de cel putin 80% din cifra de afaceri totala, iar veniturile brute lunare din salarii si asimilate salariilor, realizate de persoanele fizice pentru care se aplica scutirea sa se incadreze intre 3.000 și 30.000 lei. Astfel, scutirea se aplica pentru sumele din venitul brut lunar de pana la 30.000 lei, obtinut din salarii si asimilate salariilor realizate de persoanele fizice. Partea din venitul brut lunar ce depaseste 30.000 lei nu va beneficia de facilitati fiscale, prevede Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 43/2019.

Noua versiune electronica a Declaratiei 112 poate fi descarcata de aici.

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide