Decizie ICCJ privind obligatia de restituire a sumelor primite de catre un salariat ca despagubire
Inalta Curte de Casatie si Justitie a solutionat recent un recurs in interesul legii referitor la interpretarea si aplicarea art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.
Potrivit art. 256 alin. (1) din Codul Muncii, “Salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie”.
Astfel, prin Decizia nr. 15/2020, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in interesul legii si a stabilit ca actiunea promovata de angajator in contradictoriu cu salariatul pentru restituirea sumelor achitate de primul celui de-al doilea, de bunavoie, inainte de inceperea executarii silite, in baza unei hotarari judecatoresti executorii, de prima instanta, care ulterior este desfiintata in calea de atac, imbraca natura juridica a unui conflict de munca, a carui solutionare se circumscrie prevederilor art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, atragand competenta materiala de solutionare in prima instanta in favoarea tribunalului – Sectia specializata in litigii de munca si asigurari sociale.
In consecinta, ICCJ a stabilit ca obligatia de restituire a sumelor primite de catre un salariat ca despagubire stabilita prin hotarare judecatoreasca desfiintata de instanta superioara constituie conflict de munca daca salariatul refuza achitarea, de bunavoie, a acestor sume.
Decizia nr. 15/2020 a fost pronuntata in sedinta publica pe data de 20 iulie 2020 si este obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.
Sursa foto: pixabay.com
www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store.
Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.