</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Curtea Constitutionala a decis neconstitutionalitatea unor prevederi referitoare la concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate

by Maria Ciudin , 15 iul 2020 Legislatia muncii / COVID-19
Curtea Constitutionala a decis neconstitutionalitatea unor prevederi referitoare la concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate

Recent, a fost publicata in Monitorul Oficial Decizia nr. 229/2020 referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, precum si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate.

Astfel, Avocatul Poporului a investit Curtea Constitutionala a Romaniei cu solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile art. I pct. 1, pct. 2, pct. 5 si pct. 6 din Ordonanta de Urgenta nr. 25/2020.

Avocatul Poporului argumenteaza ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/2020 este afectata atat de motive de neconstitutionalitate extrinseca privind incalcarea interdictiei de adoptare a ordonantelor de urgenta care afecteaza drepturi si libertati fundamentale, respectiv incalcarea principiului legalitatii, cat si de motive de neconstitutionalitate intrinseca privind incalcarea dreptului la ocrotirea sanatatii prin asistenta medicala in unitatile sanitare de stat.

Curtea Constitutionala, examinand considerentele expuse de partile implicate, admite exceptia de neconstitutionalitate formulata de Avocatul Poporului si constata ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, precum si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate este neconstitutionala. Decizia Curtii este definitiva si general obligatorie.

In conformitate cu Constitutia Romaniei, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.

Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.

Prin urmare, dispozitiile din Ordonanta de Urgenta nr. 158/2005 introduse prin Ordonanta de Urgenta nr. 25/2020 declarata neconstitutionala se suspenda de drept timp de 45 de zile, urmand ca ulterior sa isi inceteze efectele. Dispozitiile in cauza se refera la considerarea ca perioada asimilata a stagiului de cotizare perioadele in care persoanele asigurate au realizat, in temeiul legislatiei interne a unui stat membru al Uniunii Europene, a Spatiului Economic European sau a Confederatiei Elvetiene pentru care sunt incidente prevederile legislatiei europene aplicabile in domeniul securitatii sociale, stagii de asigurare atestate prin intermediul formularului european privind totalizarea perioadelor de asigurare,

eliberat de institutia competenta la care acestea au fost asigurate anterior.

Totodata, se suspenda si aplicabilitatea prevederilor referitoare la durata diferentiata a concediului pentru incapacitate temporara de munca in cazul anumitor boli, si anume:

a) un an, in intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoza pulmonara si unele boli cardiovasculare, stabilite de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, denumita in continuare CNAS, cu acordul Ministerului Sanatatii;

b) un an, cu drept de prelungire pana la un an si 6 luni de catre medicul expert al asigurarilor sociale, in intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoza meningeala, peritoneala si urogenitala, inclusiv a glandelor suprarenale, pentru SIDA si neoplazii, in functie de stadiul bolii;

c) un an si 6 luni, in intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoza pulmonara operata si osteoarticulara;

d) 6 luni, cu posibilitatea de prelungire pana la maximum un an, in intervalul ultimilor 2 ani, pentru alte forme de tuberculoza extrapulmonara, cu avizul medicului expert al asigurarilor sociale.

Decizia Curtii Constitutionale nr. 25/2020 a fost publicata in Monitorul Oficial pe data de 9 iulie 2020.

Sursa foto: pixabay.com

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide