</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Buna ziua. Fetita mea s-a nascut pe data de 7 Iulie. In data de 25 August m-i s-au depus actele pentru indemnizatie si alocatie.

Venituri salariale 08 oct 2020
Astazi m-i sa virat suma de 1988 de lei. As dori sa stiu daca se poate sa aflu care sunt acesti bani( cat ii indemnizatia si pe ce perioada sunt intrati acesti bani. Multumesc frumos.
  • Ionut Filip 12 oct 2020

    Buna ziua,

    Pentru a determina cuantumul indemnizatiei lunare de crestere a copilului si data de la care aceasta se acorda, ne indreptam asupra dispozitiilor Ordonantei de urgenta nr. 111/2010.

    Indemnizatia se calculeaza aplicand procentul de 85% la  media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului. Cuantumul minim al indemnizatiei lunare nu poate fi mai mic decat suma rezultata din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinta (in prezent, 500 lei), iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depasi valoarea de 8.500 lei.

    Insa puteti utiliza acest calcualtor pentru a determina valoarea indemnizatiei lunare, completand veniturile dumneavoastra din ultimele 12 luni. Gasiti aici atat mai multe informatii despre calcul, cat si instructiunile de folosire a calculatorului:

    https://www.calculatorvenituri.ro/calculator-indemnizatie-crestere-copil

     

    In legatura cu data de la care se acorda indemnizatia, conform articolului 15 din Ordonanta de urgenta 111/2010,

    Indemnizatia de crestere acopilului se stabileste:

    a) incepand cu ziua urmatoare celei in care inceteaza, conform legii, concediul de maternitate, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data;

    b) incepand cu data nasterii copilului, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data, in cazul persoanelor care nu indeplinesc conditiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate si a indemnizatiei aferente;

    c) incepand cu data adoptiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau incredintarii, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la data la care s-au aprobat ori, dupa caz, s-au instituit masurile de protectie a copilului;

    d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situatii, inclusiv pentru cazul in care cererea a fost depusa peste termenele prevazute la lit. a)-c).

     Pentru fractiunile de luna, cuantumul drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se stabileste proportional, in functie de numarul zilelor calendaristice din luna respectiva pentru care acestea se cuvin si se acorda.

     

    Identificand ipoteza in care va incadrati dintre cele de mai sus, puteti stabili data de la care s-a acordat indemnizatia.

     

    Speram ca aceste informatii va vor fi utile,

    O zi frumoasa,

    Echipa calculatorvenituri.ro

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide