</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Statul va acorda sprijin financiar parintilor pentru a angaja bone

by Maria Ciudin , 02 apr 2020 Beneficii / COVID-19
Statul va acorda sprijin financiar parintilor pentru a angaja bone

Legea nr. 35/2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bona, publicata in Monitorul Oficial, instituie cadrul legal de acordare de catre autoritatile administratiei publice locale a unui ajutor familiilor cu copii de varsta prescolara, pentru plata serviciilor oferite de bona.

Beneficiari

Pot beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bona persoanele care au in intretinere copii de varsta prescolara, ale caror venituri sunt de pana la 3.500 lei pe membru de familie si care se afla in una dintre urmatoarele situatii:

a) este parintele la care copilul locuieste in mod statornic;

b) are calitatea de reprezentant legal al copilului si se ocupa de cresterea si ingrijirea acestuia;

c) este persoana desemnata de parinte pentru intretinerea copilului, pe perioada absentei parintilor, conform prevederilor art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

La determinarea venitului net lunar se ia in considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar in ultimele 6 luni anterioare solicitarii dreptului la ajutorul financiar, in conditiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Cuantumul ajutorului

Ajutorul financiar se acorda lunar, pentru fiecare copil de varsta prescolara, in functie de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, dupa cum urmeaza:

a) pana la 2.100 lei - 710 lei;

b) de la 2.101 lei pana la 2.500 lei - 550 lei;

c) de la 2.501 lei pana la 3.000 lei - 390 lei;

d) de la 3.001 lei pana la 3.500 lei - 250 lei.

Conditii

Pentru a beneficia de ajutorul financiar, persoanele solicitante trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

a) sa fie cetatean roman, cetatean al altui stat sau apatrid, cu domiciliul in Romania, in conditiile prevazute de legislatia in vigoare;

b) sunt angajate cu contract individual de munca ori in baza unui raport de serviciu, desfasoara activitati independente, obtin venituri din drepturi de proprietate intelectuala, venituri din activitati agricole, silvicultura sau piscicultura ori exercita o functie de demnitate publica sau asimilata.

Pot beneficia de ajutorul financiar si persoanele care nu obtin venituri, daca indeplinesc in mod cumulativ urmatoarele conditii:

a) sunt someri indemnizati sau sunt inregistrate in evidentele agentiei pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, la data solicitarii, ca persoana in cautarea unui loc de munca;

b) nu au refuzat maximum doua oferte de munca din partea agentiei pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.

Acordarea ajutorului financiar se efectueaza numai pentru copilul care nu este inscris la cresa/gradinita sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la cresa/gradinita ori nu a retras copilul de la cresa/gradinita.

Nu pot beneficia de ajutorul financiar persoanele care se afla in una sau mai multe dintre urmatoarele situatii:

a) este asistent maternal profesionist in conformitate cu legislatia in vigoare;

b) copilul/copiii este/sunt in intretinerea acestor persoane, in temeiul art. 59 lit. b) din Legea nr. 272/2004;

c) este asistentul personal al copilului sau beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

d) se afla in perioada de concediu pentru cresterea copiilor in conformitate cu prevederile art. 2 sau 31 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor;

e) nu si-au achitat impozitele si taxele fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, potrivit dispozitiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Documente necesare

Ajutorul financiar se acorda pe baza de cerere si documente doveditoare care atesta indeplinirea conditiilor prevazute de prezenta lege. Documentele doveditoare sunt:

a) copie dupa documentul de identitate al persoanei solicitante;

b) copie dupa certificatul de nastere al copilului/copiilor pentru care se solicita ajutorul;

c) copia documentului prin care se atesta calitatea de reprezentat legal al copilului/copiilor;

d) adeverinte privind veniturile nete realizate in ultimele 6 luni de membrii familiei, eliberate, dupa caz, de angajator sau entitatea asimilata acestuia ori de organul fiscal, sau, in cazul persoanelor care desfasoara activitati independente, obtin venituri din drepturi de proprietate intelectuala, venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, declaratia fiscala prevazuta de lege, pentru categoriile de venituri pentru care Codul Fiscal nu prevede emiterea unei decizii de impunere din partea organului fiscal central;

e) copia documentului in baza caruia se desfasoara activitatea de bona in conditiile art. 7 din Legea nr. 167/2014.

Cererea si documentele doveditoare se depun si se inregistreaza la serviciul public de asistenta social.

Dreptul la ajutorul financiar se aproba prin dispozitia primarului, dupa verificarea de catre serviciul public de asistenta sociala a indeplinirii conditiilor de acordare.

In vederea urmaririi respectarii conditiilor de acordare a ajutorului financiar, solicitantul are obligatia de a depune la serviciul public de asistenta sociala, din 6 in 6 luni, o declaratie pe propria raspundere privind mentinerea conditiilor de acordare a ajutorului.

Dreptul la ajutorul financiar se stabileste incepand cu luna urmatoare depunerii cererii, dar nu mai devreme de data la care bona isi incepe activitatea, rezultata din documentele justificative prezentate.

Aprobarea sau respingerea dreptului se realizeaza in termen de maximum 60 de zile de la depunerea cererii.Plata ajutorului financiar se realizeaza, in functie de optiunea beneficiarului, prin mandat postal sau in cont bancar.

Suspendarea si incetarea dreptului

Suspendarea platii ajutorului financiar intervine in una dintre urmatoarele situatii:

a) se inregistreaza 3 mandate postale returnate consecutiv;

b) in caz de suspiciune sau sesizare privind modificarea conditiilor de acordare a dreptului la ajutor financiar.

Dreptul la ajutorul financiar inceteaza in urmatoarele situatii:

a) la implinirea de catre copil a varstei de 6 ani;

b) a intervenit decesul copilului;

c) copilul intra in sistemul de cresa/gradinita;

d) inceteaza activitatea bonei;

e) schimbarea domiciliului in alta localitate;

f) nu mai sunt indeplinite conditiile de acordare;

g) se inregistreaza situatia prevazuta la art. 9.

Legea nr. 35/2020 intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, respectiv 31 mai 2020.

Sursa foto: unsplash.com

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide