</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Ordonanta pentru modificari și completari aduse legii privind egalitatea de sanse și de tratament intre femei si barbati

Ordonanta pentru modificari și completari aduse legii privind egalitatea de sanse și de tratament intre femei si barbati

În data de 03 mai 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.431, Ordonanța de Urgență nr.57/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați.

Astfel, prin OUG nr.57/2022, a fost transpusă parțial Directiva europeană nr.1158/2019, directivă ce impune statelor membre ale Uniunii Europene adoptarea până la data de 02 august 2022 a unor drepturi suplimentare pentru salariați.

Prin OUG nr.57/2022 se aduc modificări Legii nr.202/2002, privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați, astfel se prevede că orice tratament mai puţin favorabil aplicat unei femei sau unui bărbat, pe motiv că au solicitat sau au efectuat concediul pentru creşterea copiilor, concediul paternal, concediul de îngrijitor ori pentru că şi-au exercitat dreptul de a solicita formule flexibile de lucru, constituie discriminare în sensul prezenței legi. În același timp, prin acest act normativ se interzice concedierea unui angajat aflat în concediul de îngrijitor sau care și-a exercitat dreptul de a solicita formule flexibile de lucru.

Textul de lege:

“La articolul 10 alineatul (6), după litera c) se introduc două noi litere, literele d) și e), cu următorul cuprins:

„d) salariata/salariatul se află în concediul de îngrijitor;

e) salariata/salariatul și-a exercitat dreptul de a solicită formule flexibile de lucru.”

Alte drepturi suplimentare pentru angajați prevăzute în Directiva europeană nr.1158/2019 și care voi trebui transpuse și în legislația noastră până în luna august sunt:

- stabilirea unor programe flexibile de lucru sub forma lucrului de la distanță, a programelor flexibile de muncă sau a programelor cu timp redus de lucru, pentru angajații care au copii mai mici de 8 ani conform prevederilor acestei directive, însă fiecare stat membru al Uniunii Europene, poate stabili o limită de vârstă mai mare la momentul implementării în legislația proprie. Deasemenea și salariații care îngrijesc o persoană grav bolnavă vor putea cere program de lucru flexibil;

- modificarea concediului de paternitate prin creșterea lui la o perioadă mai mare decât este în prezent;

- introducerea concediului de îngrijitor, care să se ofere angajaților care au în grijă rude ce necesită îngrijire sau sprijin din cauza unor probleme medicale grave.

Sursa foto: Pexels

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide