</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Detalii sarcina

Concedii 04 ian 2020
Buna seara.Sunt insarcinata in 2 luni si lucrez undeva din 20 Septembrie 2019 iar pana in mai2019 am fost eleva si am terminat 12 clase.Voi beneficia de indemnizatia pentru crestere copil ? Cum se va calcula? Daca nu am 6 luni la locul de munca concediul medical sau de risc de sarcina se plateste ?
  • Maria Ciudin 08 ian 2020

    Buna ziua,

    Conform Ordonantei de Urgenta nr. 111/2010, pot beneficia de concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului persoanele care, timp de 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului, au obtinut venituri profesionale supuse impozitului (venituri din salarii si asimilate salariilor, venituri din activitati independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuala, venituri din activitati agricole, silvicultura si pisicultura).

    De asemenea, perioada in care persoana a urmat cursurile de zi ale invatamantului preuniversitar este perioada asimilata si va fi luata in considerare la completarea stagiului de cotizare de 12 luni, daca este necesar.

    Cuantumul indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului se stabileste prin aplicarea cotei de 85% asupra bazei de calcul determinata ca media veniturilor lunare nete realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului. 

    Concediul pentru incapacitate temporara de munca si concediul de risc maternal sunt concedii medicale prevazute de Ordonanta de Urgenta nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate. Concediul de risc maternal se acorda fara conditia stagiului de cotizare, asadar, veti putea beneficia de concediul si indemnizatia aferenta chiar daca nu este indeplinit stagiul complet de cotizare de 6 luni din ultimele 12 luni anterioare producerii riscului. Pe de alta parte, concediul pentru incapacitate temporara de munca si indemnizatia aferenta se acorda doar cu indeplinirea stagiului de cotizare de 6 luni prevazut de Ordonanta de Urgenta. 

    Speram ca informatiile de mai sus sa va fie utile.

    O zi frumoasa in continuare,

    Echipa calculatorvenituri.ro

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide