</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

ANAF va putea stabili din oficiu impozitul datorat de persoanele fizice aferent perioadei 2016-2017

by Mihaela Colesnic , 16 aug 2018
ANAF va putea stabili din oficiu impozitul datorat de persoanele fizice aferent perioadei 2016-2017

In Monitorul Oficial Nr. 701 din 10 august 2018 a fost publicat Ordinul Presedintelui ANAF Nr. 1869 din 31 iulie 2018 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice, Procedura prevazuta in Anexa nr. 1. Prin acelasi ordin s-a aprobat si modelul si continutul formularului „Referat privind estimarea bazei de impozitare a veniturilor persoanelor fizice”, prevazute in anexa nr. 2. Procedura se aplica pentru impunerea veniturilor obtinute in anii 2016 si 2017.

Conform dispozitiilor generale ale Procedurii, nedepunerea declaratiei de impunere da dreptul organului fiscal central competent de a stabili din oficiu impozitul pe venitul net anual impozabil sau impozitul anual datorat, pe fiecare sursa si categorie de venit, potrivit Codului de procedura fiscala. Lista persoanelor fizice care au obligatia depunerii declaratiei de impunere este generata de compartimentul de specialitate din cadrul organului fiscal central competent, pe baza informatiilor existente in evidenta fiscala constituita conform datelor declarate de contribuabil, platitorii de venituri, organizatorii/platitorii de venituri din jocuri de noroc sau intermediarii/societatile de administrare a investitiilor/societatile de investitii autoadministrate dupa caz, in functie de natura venitului realizat.

In termen de 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere a declaratiilor de impunere, compartimentul de specialitate compara Lista persoanelor fizice care au obligatia depunerii declaratiei de impunere cu Lista persoanelor fizice care au depus declaratia de impunere si emite Lista persoanelor care nu au depus declaratia de impunere. De asemenea, organul fiscal competent are obligatia de a notifica contribuabilii nedepunerea acestei declaratii, iar stabilirea din oficiu a obligatiilor fiscale nu se poate face inainte de implinirea unui termen de 15 zile de la instiintarea acestora. Actualizarea listei se realizeaza zilnic, pana la finalizarea procedurii de impunere din oficiu si comunicarea deciziilor de impunere din oficiu, fiind eliminati cei care, in urma notificarii primite, au depus declaratia.

Estimarea bazei de impozitare se efectueaza de compartimentul de specialitate pe baza documentelor, informatiilor si in modalitatile prevazute in Anexa. Impozitul anual datorat/impozitul pe venitul/castigul net anual datorat se stabileste de organul fiscal prin aplicarea cotei de impozitare prevazute de legislatia in vigoare pentru anul fiscal pentru care se face impunerea din oficiu, asupra bazei de impozitare stabilite potrivit legislatiei in vigoare.

www.calculatorvenituri.ro este un produs marca Romanian Software ce are la baza un calculator de salarii, aplicatie software ce a fost dezvoltata si este in permanenta actualizata pentru a putea face oricand calcule avansate de la salariul brut la salariul net. Aplicatia mobila calculatorvenituri.ro poate fi de asemenea descarcata gratuit de pe platformele Google Play si Apple Store. Romanian Software este unul dintre principalii furnizori de solutii software in domeniul resurselor umane din Romania.
Pe langa calculatorvenituri.ro, compania a dezvoltat si platforma colorful.hr, o platforma de management al capitalului uman (human capital management) care ajuta la cresterea productivitatii departamentelor de resurse umane si reducerea muncii repetitive prin automatizarea si optimizarea proceselor de salarizare si administrare de personal. Platforma este folosita in prezent de peste 600 de clienti din toate industriile. Pe langa serviciile software compania ofera si servicii de externalizare de salarizare si administrare de personal, recrutare si leasing de personal.

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide