</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

Daca incasez alt venit temporar pe langa salar cum platesc impozit pe acasta suma?

Venituri salariale 15 ian 2020
  • Maria Ciudin 15 ian 2020

    Buna ziua,

    In aceasta situatie, trebuie depusa Declaratia Unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoane fizice.

    Declaratia Unica se depune pentru urmatoarele categorii de venituri:

    • activitati independente
    • drepturi de proprietate intelectuala
    • cedarea folosintei bunurilor (chirii)
    • activitati agricole, silvicultura si piscicultura
    • transferul titlurilor de valoare si orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si transferul aurului financiar
    • alte surse

    Speram ca informatiile de mai sus sa va fie utile.

    O zi frumoasa in continuare,

    Echipa calculatorvenituri.ro

    • Maria Ciudin 15 ian 2020

      Buna ziua,

      Conform prevederilor Codului Fiscal, veniturile din activitati independente cuprind veniturile din activitati de productie, comert, prestari de servicii si veniturile din profesii liberale, realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere, inclusiv din activitati adiacente. Pentru a fi calificate ca si venituri din activitati independente, trebuie indeplinit caracterul continuitatii activitatii (veniturile nu pot fi obtinute ocazional, intamplator).

      In situatia in care activitatea nu indeplineste caracterul continuitatii, incadrarea se va schimba in venituri din alte surse. In aceasta categorie sunt cuprinse veniturile realizate de contribuabilii care nu sunt inregistrati fiscal si care desfasoara activitati de productie, comert, prestari servicii, profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuala, venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, fara a avea caracter de continuitate.

      In ce priveste veniturile din activitati independente, acestea se impoziteaza cu cota de 10% asupra venitului net anual (diferenta dintre venitul brut si cheltuielile deductibile). Pentru aceste tipuri de venituri nu se datoreaza contributia de asigurari sociale, intrucat aveti calitatea de salariat, insa se datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate in cota de 10% daca veniturile depasesc plafonul de 12 salarii minime brute pe tara.

      Daca veniturile se incadreaza in categoria veniturilor din alte surse, se va aplica cota de impozit de 10% asupra venitului brut. Nici pentru aceste tipuri de venituri nu se datoreaza contributia de asigurari sociale, insa se va datora contributia de asigurari sociale de sanatate in cota de 10%, daca veniturile obtinute depasesc plafonul de 12 salarii minime brute pe tara.

      Declaratia Unica se depune in Spatiul Privat Virtual, pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Echipa calculatorvenituri pune la dispozitia utilizatorilor pachete de oferte pentru completarea Declaratiei Unice, pe care le puteti consulta aici: https://www.calculatorvenituri.ro/declaratiaunica

      Veniturile din activitati independente sunt luate in considerare la calculul indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului, insa veniturile din alte surse nu vor fi luate in considerare.

      Speram ca informatiile de mai sus sa va fie utile.

      O zi frumoasa in continuare,

      Echipa calculatorvenituri.ro

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide