</> Adauga widgetul de calcul in site-ul tau

DACA DETIN DOUA CONTRACTE DE MUNCA CUM PROCEDEZ PENTRU DEPUNEREA DOSARULUI DE INDEMNIZATIE CRESTERE COPIL?

Venituri salariale 05 dec 2019
  • Maria Ciudin 10 dec 2019

    Buna ziua,

    Conform Ordonantei de Urgenta nr. 111/2010, pentru a beneficia de indemnizatia lunara pentru cresterea copilului este necesara indeplinirea stagiului de cotizare de 12 luni realizate in ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului. Astfel, pot beneficia de indemnizatie persoanele care, timp de 12 luni in ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului, au obtinut venituri din salarii si asimilate salariilor, venituri din activitati independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuala, venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura.

    Cuantumul indemnizatiei se stabileste prin aplicarea cotei de 85% asupra bazei de calcul determinata ca media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului. Daca o persoana a realizat in aceasta perioada concomitent venituri din mai multe surse, se vor lua in considerare toate veniturile incasate de aceasta. Totodata, indemnizatia lunara pentru cresterea copilului are un cuantum maxim de 8500 lei.

    Actele necesare pentru obtinerea indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului sunt:

    • cerere-tip
    • actul de identitate al solicitantului - copie si original
    • actul de identitate al celuilalt parinte - copie si original
    • certificatul de nastere al copilului - copie si original
    • certificatul de casatorie - copie si original
    • adeverinta eliberata de autoritatile competente sau de angajator din care sa rezulte faptul ca solicitantul a obtinut timp de 12 luni venituri supuse impozitului
    • decizie de suspendare a activitatii
    • extras de cont bancar pe numele solicitantului, daca se solicita viramentul indemnizatiei in cont bancar
    • dosar cu sina

    Dosarul se va depune la Agentia pentru Plati si Inspectie Sociala din raza teritoriala unde aveti domiciliul sau resedinta.

    Speram ca informatiile de mai sus sa va fie utile.

    O zi frumoasa in continuare,

    Echipa calculatorvenituri.ro

Consimtamant Cookie: Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta imbunatatita de navigare si servicii adaptate interesului fiecaruia. Afla mai mult Sunt de acord
Inchide